Jurnal Medical

Ma numesc Andrei Serban, am 33 de ani si sunt tatal Tessei. De o saptamana suntem prinsi intr-un cosmar emotional, informational si nu in ultimul rand birocratic. Tessa este internata in prezent la Institutul Fundeni, impreuna cu mama ei, Karin. Eu am gasit abia acum, in paralizia generata de sfarsitul de saptamana, timp sa pun pe hartie primele ganduri.

O sa incerc sa evit episoadele “nefericite” intalnite in sistemul sanitar romanesc, deoarece, ca sa citez o doctorita minunata de la Institutul Fundeni, noi “trebuie sa iubim pe toata lumea din jurul nostru si in special pe pitica noastra, sa gandim pozitiv si totul va fi bine”. Daca cineva insista sa afle si problemele cu care ne-am confruntat in afara bolii (si care nu ar fi trebuit sa existe), voi incerca ulterior, cand gasesc un pic de timp, sa scriu un text despre ele pe care sa-l pun la dispozitie prin canale private, la cerere.

Este suficient sa spun ca noi descoperisem boala in urma cu doua luni, pe 9.05.2012, cu totul intamplator, la o analiza de rutina ce trebuia sa arate ca fetita nu mai este anemica dupa o perioada grea de boli de iarna. Adica Tessa era perfect sanatoasa si vesela si i-am facut analizele hematologice fara sa avem idee ce va urma. In acea seara, dna. dr. pediatru Ciaus ne-a sunat, alarmata de personalul de laborator ce ezita sa ne comunice rezultatele. Analizele indicau 71.000 leucocite (6.000-17.000 normal), 75% limfocite (30%-55% normal) si rare celule atipice in frotiu. Suspiciune clara de leucemie desi toata lumea incerca sa evite sa pronunte asta.

A doua zi dimineata am ajuns pentru un consult de urgenta la un doctor specialist X. Nu ii voi indica numele, nu apare nici pe actele medicale. Pe scurt, a spus ca nu sunt suficiente date clare si ne-a sfatuit sa asteptam 10 zile si sa repetam analizele. Am avut incredere si am asteptat. Desigur, am cerut si o parere secundara, si am avut o consultatie pe 17.05.2012 la dl. Prof. Dr. Arion. Dansul ne-a recomandat investigatii amanuntite, punctie de maduva osoasa si RMN. Fiindca mai erau 2 zile pana la repetarea analizelor de sange, am decis sa asteptam. Dupa 2 zile, noile analize au iesit excelent: 14.000 leucocite, 62% limfocite si frotiu curat. Aici urmeaza un punct-cheie: la consultatie, doctorul X ne-a spus ca inseamna ca a fost un episod viral. A urmat intrebarea noastra: “ Este posibil sa fie totusi leucemie, sa se manifeste astfel, cu leucocite si apoi curat dar sa fie totusi leucemie?”. Raspunsul: “NU este posibil”. Nu ni s-a spus: “Este posibil, dar opinia mea bazata pe experienta si pe sute de cazuri studiate este ca nu avem un caz de leucemie”. Nici macar: “Sunt sanse subunitare sa fie leucemie”. Ni s-a spus “NU este posibil”. Nu pot sti ce am fi facut daca ni s-ar fi spus ca exista o sansa cat de mica sa fie leucemie, daca am fi urmat sfatul dlui Prof. Dr. Arion pentru investigatii amanuntite sau nu… Cert este ca noi am cautat sa aflam totusi ce a fost. Am consultat doctorul numarul 3, un Profesor, care a sugerat ca ar putea fi vorba de boala lui Carl Smith (manifestari la copii pe fond viral cu episoade de leucocitoza si limfocitoza, care apar si dispar, fara urmari sau tratament necesar, un fel de auto-reglaj al sistemului imunitar) – parea sa se potriveasca chiar fara manifestari clinice (in unele cazuri). Am facut apoi la recomandarea dansului investigatii imunologice la Institutul Matei Bals. Analizele de aici au indicat un nou varf de 47.000 de leucocite, fara blasti in frotiu, si un tabel destul de gri, dar care ni s-a explicat ca indica un sistem imunitar foarte bun. Pentru ca Tessa a acuzat in doua randuri ameteli, i-am facut un EEG la Spitalul Alexandru Obregia. Pentru orice eventualitate, ne-am intors la doctorul X cu aceste analize (intradevar, fara copil pentru consultatie). In urma studiului analizelor, ni s-a spus ca nu avem de ce sa ne facem probleme, si putem sa plecam in concediu, preferabil sa repetam analizele la intoarcere (plecam la mare in 2 saptamani). Am plecat in concediu, unde Tessa s-a plans de dureri de cap si diminuarea auzului, iar ganglionii gatului se inflamasera ingrijorator.

La intoarcerea din concediu ne-am oprit direct  la UPU Marie Curie (era duminica 8.07.2012). Rezultatul analizelor a fost un SOC. 170.000 de leucocite dintre care 97% blasti (celule cancerigene). Leucemie.

 

Pentru oricine vrea sa inteleaga mai bine aceasta teribila boala, aici gasiti un ghid explicit:

http://www.leukemia-net.org/content/e77/e4342/e4343/e4417/infoboxContent4973/Pat_Manual_ALL_romanian.pdf

 

Concluzia dureroasa este ca desi noi descoperisem boala Tessei intamplator pe 9.05.2012 prin ceea ce ar fi trebuit sa fie un “noroc” de a o depista intro faza incipienta, probabil stadiul I, am pierdut 2 luni de zile pe piste false in timp ce boala a avansat agresiv.

 

 

*** Sfatuiesc pe oricine ca la orice suspiciune de afectiune grava sa solicite INTOTDEAUNA o a doua parere medicala, sincer cred ca ar trebui impus de stat un sistem care sa asigure asta (doctorul care analizeaza un caz posibil grav sa fie obligat sa prezinte o lista de specialisti  din care sa alegi unul pentru opinie secundara). Iar sfatul meu cel mai important este ca dintre cele doua opinii sa o urmati MEREU pe cea mai negativista.

30 de păreri la “Jurnal Medical

  1. Sa fiti puternici,fetita va invinge boala,copiii sunt luptatori .Acestia sunt medicii care au mai ramas in tara .Ce se va intampla cand toata generatia care a terminat facultatea inainte de 1989 va iesi la pensie ????? Acum sunt facultati de medicina unde se intra pe baza de dosare si poate la liceu au intrat cu 3. Inca o data multa sanatate si daca puteti mergeti si in strainatate

    • Respectabilul domn doctor a terminat facultatea mult inainte de 1989, in timp ce medici buni care au terminat-o dupa 1989 astazi lucreaza in cercetare sau conduc sectii de transplant medular in Italia sau SUA. Indiferent de media de admitere sau de absolvire, cred ca adevaratul medic este cel care este pasionat de meseria sa, se intreaba zi si noapte ce ar putea face in plus pentru un pacient sau altul, este la zi cu cele mai recente terapii si are si un strop de umanitate. La ora actuala, principalul motiv din cauza caruia inca pierdem copii care ar putea fi salvati (pe langa lipsa de citostatice si dotari) este NEPASAREA.

      Cat despre Tessa, am credinta ca va invinge aceasta boala. Lupta nu este usoara, dar va razbi. Multa putere familiei!

  2. Karin si Andrei ! Fiti tari ! Dumnezeu va va ajuta in aceasta grea incercare si Tessa se va face bine ! Trebuie sa ganditi pozitiv din tot sufletul vostru !

  3. offf, imi pare tare,tare,tare rau! va trimit toate gandurile bune si rugaciunile mele pentru scumpa Tessa sa se faca bine repede! Dumnezeu sa va indrume pe calea cea buna si sa va ajute sa pasiti pe ea cu incredere pana la insanatosirea comorii voastre! Multa putere si credinta!

  4. Am ramas fara cuvinte cand am aflat vestea. Sa fiti puternici pentru a o ajuta cu tot ce este posibil. Suntem alaturi de voi.
    Mihaela si Mihai.

  5. Karin si Andrei fiti tari pentru Tessa si nu va pierdeti nici o secunda speranta. Suntem alaturi de voi si incercam sa va ajutam cat si cum putem. Multa sanatate si putere. Suntem convinsi ca povestra asta va avea un final fericit. Corina si Bogdan

  6. Dragi parinti,am citit povestea trista a fetitei d-voastre; nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce suferinta treceti, d-voastra si alti parinti aflati in situatii asemanatoare.Eu insami sunt mamica unei fetite de 2 ani si 8 luni si nu pot sa nu ma intreb ce as face intr-o situatie disperata, daca i s-ar intampla ceva rau (boala, accident…) copilului meu. Tessa este un ingeras, este minunata cu ochii aceia mari, negri parca, si as fi vrut s-o vedeti mereu fericita si sa fie sanatoasa. Eu o sa ma rog pt. Tessa si pt. d-voastra sa fiti puternici, o sa postez acest link pe pagina de facebook, sper sa sensibilizeze cat mai multa lume. D-zeu sa fie cu voi! Monica

  7. DOAMNE DUMNEZEULE iti multumim pentru tot si te rugam sa ai grija de TESSA,familia ei si de noi toti caci fara tine nu existam!MULTA SANATATE TOTUL VA FII BINE

  8. Va tin pumnii si am incredere ca veti trece impreuna peste aceste momente ingrozitoare si ca va fi bine ! Fiti pozitivi si va doresc multa putere si sansa !!

  9. Faceti toate tratamentele alopate posibile dar va rog,nu neglijati metodele alternative:
    The Journey-calatoria catre suflet, Vindecare reconectiva. Sunt deja specialisti in tara pentru ambele metode. Va rog sa citit mai intai cartile, sunt traduse in romana.
    Copiii au o fantezie debordanta si o mare putere de vizualizare si nu au nevoie de explicatii logice. Am citit despre un caz al unui copil cu leucemie care era imobilizat deja la pat. Cineva i-a spus sa-si imagineze ca joaca in filmul lui preferat, Razboiul stelelor iar adversarii sai erau celulele bolnave pe care trebuia sa le invinga si distruga ca pe nave. Copilul s-a vindecat! Apoi a fost creat un joc pentru calculator special pentru a usura copiilor acest proces imaginativ.
    Daca doriti alte informatii nu ezitati sa ma contactati.
    Valentina

  10. NE PARE RAU PRIN CE SITUATIE TRECE TI ,SUNTEM ALATURI DE VOI IN FIECARE ZI CU GANDURI BUNE MULTA SANATATE SI VA ROG SA NE MAI SCRIE-TI DESPRE STAREA TESSEI CARE VA FI DIN CE IN CE MAI BINE CU SIGURANTA

  11. In fiecare secunda sa CREDETI CA EA SE VA FACE BINE ! cunosc multe cazuri vindecate,deocamdata focusare pe strans bani,apoi totul se va rezolva ! MULT OPTIMISM, MULTA INCREDERE. DOAMNE AJUTA !

  12. Facem toate eforturile sa contactam cat mai multa lume care sa doneze; va rugam sa ne faceti o informare periodica in ce priveste suma adunata. Din experienta mea pot spune ca ati estimat corect valoarea tratamentelor, este un proces de durata. Vedeti un caz asemanator, cu final fericit, pe http://www.mariaeva.ro, un caz care a adunat laolalta zeci de mii de inimi mari, care au batut la unison, romaneste, pentru Eva Georgescu. Sunt convins ca putem repeta istoria, ca Dumnezeu ne va ajuta, vazand ca si noi vrem sa ajutam. Clinica din Augsburg pare cea mai buna varianta. Curaj. Nu sunteti singuri.

  13. Dintre toate durerile, cea de a vedea copilul suferind mi se pare cea mai mare. Incercati sa fiti tari, puternici, pentru ea, incercati sa va umpleti de iubire si lumina, si sa- transmiteti toata dragostea voastra. Nu imi inchipui cat de greu trebuie sa fie, dar sunteti mai puternici decat credeti. Cautati oameni printre medici, chiar exista si sunt minunati. Verificati si acest site (filmul) http://www.burzynskiclinic.com/. Credeti din rasputeri. Doamne Ajuta!!!

    • Da, ati spus foarte bine, este cea mai mare durere pentru un parinte sa-si vada copilul bolnav si sa nu-l poata ajuta…
      Am trait asta si a fost sfasietor…
      MUUUUlta sanatate si NOROC micutei Tessa….

  14. Dumnezeu sa va dea putere si sa treceti cu bine peste greaua incercare care va apasa! Andrei si Karin, luptati impreuna si CREDETI CU TARIE CA TESSA SE VA FACE BINE!!! Ma rog pentru voi si bunul Dumnezeu sa va aiba in paza! Multa, multa sanatate!!!

  15. Va doresc din inima sa aveti puterea sa luptati pentru micuta, pentru ca se va face bine cu siguranta. Am distribuit link-ul si cativa din prietenii mei deja mi-au spus ca vor dona pt Tessa insa va sugerez sa obtineti si un nr de sms prin care se poate dona. Este mult mai rapid si mai eficient, nu toti au posibilitatea sa completeze un OP sau sa faca un transfer on line. Sa aveti in vedere acest lucru.

    Multa sanatate

    • Am vorbit despre asta cu operatorii, din pacate, din cauza ca in trecut au existat oameni care au tras foloase necuvenite din asa ceva, companiile de telefonie nu mai aloca nr scurte sau de sms decat prin intermediul unei fundatii. Adica exista o fundatie care are alocate cateva nr de sms pe care le repartizeaza diverselor cazuri. Avem o promisiune ca se va face acest lucru si pentru Tessa si un material ce se va difuza la Antena 1, dar nu inainte de luna septembrie, pana atunci insa, trebuie sa mergem mai departe cu ce avem. Multumim tuturor pentru efortul financiar si pentru efortul, de care suntem constienti, de a merge la banca in timpul orelor de la care ghiseele sunt deschise. Mai simplu este pentru cei care au internet banking, metoda pe care o folosesc personal de mai multi ani si care m-a scutit de o gramada de drumuri inutile.

  16. Dragii mei, fiti tari pentru ca nu se poate sa nu reusiti !
    Sunteti tineri si puteti sa-i transmiteti fetitei toata energia necesara sa lupte!
    Dece nu incercati sa obtineti formularul E112 pentru a beneficia de tratament in strainatate ?
    Va doresc din tot sufletul putere si sa va ajute Dumnezeu !

  17. Prin intermediul Ordinului Arhitectilor din Romania am aflat de problema de sanatate a fetitei dumneavoastra. Sper ca putinul efort financiar al fiecaruia dintre noi sa conteze pentru Tessa. Multa sanatate si asteptam sa ne transmiteti numai vesti bune !

  18. Karin si Andrei, am citit ce ati postat si voi si Corina de o suta de ori, si parca inca nu mi se pare real! Nu am cuvinte, si nu cred ca nimeni nu are cuvinte pentru ceea ce simtiti voi acum, dar sa stiti ca suntem alaturi de voi! Fiti tari si veti reusi sa facti totul pentru Tessa voastra, pentru ca sa va intoarceti acasa cu ea sanatoasa.
    Daca ati facut vre-un afis cu numerele de cont, as putea sa il postez si eu pe la cateva locatii unde sper sa fie foarte vazut de multa lume, poate asa se vor mai strande o suma de bani!
    Suntem alaturi de voi, si daca credeti ca va putem ajuta cu ceva, sunati-ne oricand.
    Ioana si Dan

  19. Am cunoscut-o pe Tessa din pozele trimise de bunica ei in mod constant. Acum cateva luni am si intilnit-o si la plecare mi-a spus Goodbye!(bunica ei ii spusese ca vin din America) Desi nu o stiam decat din poze de fiecare data cand vizitam Romania nu lipseau niciodata jucariile si lucrusoare pentru Tessa. Acum nu imi vine sa cred ca in loc sa aud cate lucruri noi a invatat Tessa si sa ma minunez cate stie la numai trei anisori, acum sun sa aflu de la bunica ei Mariana cum se simte Tessa, daca a inceput chimioterapia, ce fac Andrei si Karin….
    De aici din California gandurile mele sant in fiecare zii la Tessa si la cei dragi ei, si ma rog sa fie puternica si sa fim toti puternici si uniti…si sa o ajutam pe micuta noastra prietena.. Am postat peste tot in facebook site-ul cu Tessa, am povestit prietenilor de aici de fetita cu ochii mari si negrii care e incercata asa de greu de soarta…Prietenul meu care nu o cunoaste pe Tessa decat din poze a transferat deja $5000 in cont. De abia astept sa o vad din nou pe Tessa, sa ii aduc jucarii si rochite..si sa sun si sa aflu de la bunica ei care sant ultimele poezii invatate de Tessa si ce a mai facut la gradinita… Draga mea papusica, sa fii tare si nu uita ca toti santem alaturi de tine…Camelia

  20. Va doresc sa aveti norocul sa va vedeti fetita sanatoasa si voioasa, chiar daca asta va inseamna multa rabdare, mult chin si pentru dvs si pentru ea.
    Sa nu va pierdeti niciodata SPERANTA ca va fi BINE.
    Am trait si eu ceva asemanator, in 1987 baiatul meu atunci in varsta de 6 ani si aproape 9 luni a fost diagnosticat cu Tumora Willms(cancer la rinichiul stang, stadiu incipient, I-II.
    A fost un soc la inceput cand am ajuns la Fundeni si am vazut atatia copii mici bolnavi de cancer, eu care crezusem ca copiii mici se joaca toata ziua si n-au nici o grija….
    Am avut norocul de a fi depistat timpuriu si a fost salvat.
    A fost operat(i s-a scos rinichiul stang, cancerul nu a apucat sa ajunga si la cel drept, MARE NOROC!!) si apoi a facut tratament cu citostatice pe o schema stabilita de echipa de medici EXCEPTIONALI de la Spitalul Fundeni, in frunte cu Prof Proca(Dumnezeu sa-l ierte) si prof Sinescu, schema ce s-a intins pe o perioada de 4 ani(primii 2 ani, la 3 luni mergeam la 6 sedinte de citostatice, apoi in ultimii 2 ani mergeam la fel la 6 sedinbte de 2 ori pe an, plus a facut la inceput 11 sedinte de cobalt.
    A fost GREU, a fost un chin, dar niciodata, sa ma ierte Dumnezeu ca spun asta, nu am crezut altceva decat ca baiatul meu se va vindeca, ca va fi bine, e-adevarat ca Prof Proca ne-a asigurat de la inceput ca baiatul va fi salvat pentru ca l-am adus la timp.
    Azi este bine, e la casa lui, a terminat facultatea si este manager la o multinationala franceza din Brasov.
    Va doresc sa aveti puterea sa rezistati, sa aveti NOROCUL sa se vindece si sa va bucurati de fetita, sa dea Dumnezeu sa fie BINE!
    Mult NOROC si SANATATE!

  21. Pingback: Tessa, o fetiță bolnavă de leucemie, are nevoie de ajutorul nostru! « Binefacere.ro

  22. Pingback: Tessa, o fetita bolnava de leucemie, are nevoie de ajutorul nostru! | Impreuna.Info

  23. Pingback: Leucemia… | blogul mamei începătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

*